Reţeta lui Costăchel: Pui dulce-acrişor în stil cantonez
Recomandarea Paharnicului: Fumee Blanc 2008, Budureasca
Este un vin alb demisec din podgoria Dealu Mare, un cupaj de Sauvignon Blanc, Riesling Italian şi Fetească Albă, cu o concentraţie alcoolică de 12.5%. În 2009 aproape toţi criticii de vin s-au grăbit să-l aprecieze pozitiv, ceea ce, pentru un vin din grupa I de preţ, este de-a dreptul remarcabil. Voi face şi eu acelaşi lucru, fie şi din cauză că Budureasca Fumee Blanc merge perfect cu reţeta de pui dulce-acrişor a lui Costăchel. Deci, să trecem la treabă şi să turnăm în pahare… Nasul vinului este floral, de primăvară, cu miros de violete şi lăcrămioare iar gustativ predomină ananasul, piersicile şi caisele. La o analiză mai atentă se simte şi o notă discretă de vanilie, care provine probabil de la cele 2 luni de învechire în stejar, dar nici urmă de lemn afumat. Postgustul este lung şi fructat cu aromă de pepene galben. Paradoxal, pentru un “vin de masă” are un corp foarte amplu şi un bun echilibru între aciditate şi zahărul rezidual: dulceaţa se simte vag, doar atât cât să te îmbie la următorul pahar. Costă (doar!) 20 de lei şi se găseşte exclusiv în restaurante şi magazine specializate. Se recomandă a fi servit bine răcit, cam la 6-8 grade, împreună cu minunata reţetă chinezească a lui Costachel!
În calitate de mare amator de mâncare chinezească nu pot decât să fiu de acord cu Costăchel: peştele cu ananas este o reţetă formidabilă. Are însă nevoie şi de un vin pe măsură. După (foarte!) multe deliberări m-am decis să va recomand un Sauvignon Blanc 2009 Prince Ştirbey. Un vin alb, tânăr şi sec care îmi aduce aminte de Sauvignon Blanc-urile din „lumea nouă” mai ales de cele din Argentina. Dar, acest vin este cu mult mai neobişnuit. Să mă explic… În marea majoritate a cazurilor vinul alb nu trebuie aerat, dar Prince Ştirbey este o excepţie de la regulă. Cu atât mai ciudată este această excepţie cu cât este vorba de un vin tânăr, din 2009. Am să vă povestesc îndată de ce recomand aerarea în decantor, dar la rece. Vinul are un nas citric cu arome de grapefruit şi soc, un gust proaspăt şi lejer, cu arome predominant florale dar şi note de fructe verzi, corcoduşe şi chiar subtile inserţii de drojdie. După 30 de minute în decantor, aromele predominant florale se transformă în note fructate, postgustul discret amărui se estompează lăsând loc unei combinaţii de grapefruit şi soc. În final vă propun să şi bârfim puţin, pentru că am aflat un zvon: s-ar părea că acest Sauvignon Blanc este vinul favorit al lui Oliver Bauer, vinificatorul cramei Ştirbey. Până vom avea confirmarea, eu vă recomand să încercaţi vinul împreună cu reţeta lui Costăchel. S-ar putea să descoperiţi că e cel mai bun Sauvignon Blanc produs la noi. Şi, vă mai dau un ultim sfat: nu vă lăsaţi înşelaţi de preţul aparent modic, de 33 lei pentru o sticlă. Acest Sauvignon Blanc este un vin care-şi face toţi, toţi, toţi banii!
Dacă tot traversăm o vară toridă în care rosé-urile sunt la modă, am să vă propun un rosé din soiul Garnacha. Desigur că povestea cu “vara toridă” era doar un pretext. Adevăratul motiv al alegerii acestui vin este cu totul altul: păstăile verzi proaspete şi carnea de pui din reţeta lui Costăchel se îmbină perfect cu Grenache-ul! Acum să nu-mi spuneţi că am uitat de la mâna până la gură ca vorbeam despre Garnacha… Nici vorbă! De fapt Garnacha este denumirea spaniolă a soiului Grenache… sau mai degrabă invers. Cert este că acest strugure este cultivat atât la nord cât şi la sud de Pirinei, iar controversele cu privire la originile sale încă nu au fost tranşate de către specialişti. Vă anunţ eu cănd se lămuresc lucururile. Sau poate nu… Între timp să ne întoarcem la oile noastre. Acest strugure roşu are “din naştere” o culoare mai pală şi un conţinut mai scăzut de tanini, ceea ce nu îl face foarte dorit pentru producerea vinurilor roşii. Dar, dacă vorbim despre rosé-uri lucurile se schimbă: Garnacha este probabil alegerea perfectă! Chiar dacă e un soi cu care se lucrează mai greu (se coace foarte târziu), efortul suplimentar face toţi banii. Vinurile rosé din Garnacha, şi mai ales cele tinere, sunt printre cele mai reuşite. Este şi cazul lui Vinia Tobia Rosado 2009: culoarea este cea a căpşunilor nu foarte coapte (nici vorba de vre-o nuanţă de “foaie de ceapă”), aroma este “strălucitoare”, cu multe fructe roşii şi ceva note florale, iar gustul, foarte proaspăt, are note de căpşuni şi fructe de pădure, totul susţinut de o aciditate revigorantă. Postgustul este lung şi parfumat. Preţul este din categoria “best-buy”: 25 de lei sticla. Iată deci un rosé de Rioja care poate provoca cu succes la duel orice competitor din sudul Franţei.
Sunt absolut de acord cu Costăchel când afirmă că Lasagna este versiunea italiana a musacalei turco-greceşti. Mai mult, am să plusez şi am să vă recomand la această reţetă un vin care este tot o versiune italiană, dar a unui Cabernet Sauvignon franţuzesc. Rocca Ventosa Cabernet 2008 este un vin obţinut din struguri Cabernet 100%, crescuţi şi culeşi în Abruzzo, provincie situată în centrul Italiei, între munte şi coasta estică a Peninsulei. Producătorul, Cantina Tollo, are o podgorie situată la 150 metri altitudine, cu vie relativ tânără (15-20 de ani), populată majoritar cu 2 soiuri franţuzeşti clonate în Abruzzo: Pinot Grigio (Pinot Gris) şi Cabernet (Cabernet Sauvignon). Despre vinul tânar, din 2008, produs din Cabernet vreau să vă vorbesc astăzi, deoarece trebuie să recunosc că l-am nedreptăţit intr-o oarecare măsură. Să mă explic: l-am primit spre degustare acum vre-o jumătate de an şi a rămas în pivniţă până când, la o masă cu nişte prieteni, din cauza unei schimbări bruşte de meniu am avut nevoie de un vin roşu în loc de albul planificat. Aşa că, am deschis, cu o oarecare reţinere, Cabernet-ul Rocca Ventosa. Să nu credeţi că am să vă povestesc în continuare despre vre-o simfonie de arome sau gusturi. Nu. Am să vă spun doar că nu am gustat de mult un vin care să coste doar 25 de lei şi care să se ridice la acest nivel de calitate. Culoarea este roşu rubiniu cu refelexii violacee, în buchet apar fructe roşii de pădure şi ceva condimente, iar gustativ prezintă un corp robust, cu tanini destul de bine integraţi şi note de prune şi coacăze. Dacă ar fi să-i reproşez ceva ar fi doar aciditatea un pic cam ridicată. În concluzie vă recomand acest Cabernet ca pe un campion al raportului preţ-calitate şi un foarte bun complement pentru carnea de vită, şi în speţă pentru reţeta de Lasagna propusă de Costăchel.
De multe ori Costăchel mă pune în dificultate propunând reţete din cele mai sofisticate la care trebuie să asortez vinurile. Astăzi însă norocul îmi surâde! Dacă discutăm despre Paella atunci nu mai am nici un dubiu: trebuie să vă propun un Xarello. Vreau să precizez din capul locului că şi eu am aflat despre soiul alb Xarello, originar din Catalonia, în ultima mea călătorie în Spania, vizitând crama Castellroig de lângă Barcelona. Cu acest prilej am descoperit că soiul Xarello este “prima şi cea mai mare iubire” a vinificatorilor catalani. Din Xarello se fac atât vinuri liniştite cât şi spumantul Cava, iar localnicii îl consideră un fel de “Chardonnay spaniol”. Dar să trecem la descrierea vinului. Culoarea este galben deschis cu subtile nuanţe verzui, nasul este complex cu arome florale dar şi fructate. Gustativ ni se dezvăluie un vin pe cât de complex pe atât de inconfundabil: notele fructate de grapefruit şi piersici se îmbină neaşteptat de bine cu cele minerale, puţin amărui şi vag sărate, totul susţinut de o bună aciditate. Parcă simţi în gură gustul locului unde au crescut strugurii, mângâiaţi de briza Mării Mediterane. Şi, dacă nu mă credeţi, vă recomand să încercaţi vinul, care, în Catalonia, va însoţi întotdeauna Paella, peştele şi fructele de mare.
