Carne cu fasole verde & Castel Bolovanu, Vinarte

 
27 Apr 2011
SHARE :

Castel Bolovanu Cabernet Sauvignon 2008, Vinarte

Despre varianta din 2006 a acestui Cabernet Sauvignon de Sâmbureşti produs de Vinarte am citit, în ultimul an, mai multe cronici nu tocmai laudative. Cum am avut de curând la îndemâna o sticlă de Castel Bolovanu, dar din 2008, am vrut să verific dacă vinul a evoluat în bine sau e chiar aşa cum se spune (adică nu prea grozav). Deoarece reţeta lui Costăchel este foarte ofertantă, mi-am propus s-o “confecţionez” cu carne de vită şi să-i asortez un Cabernet Sauvignon Castel Bolovanu, dar din 2008 precum am zis… Am turnat vinul în decantor şi l-am lăsat 30 de minute pentru o aerare moderată, după care l-am împărţit mesenilor în pahare. Ceea ce am degustat în continuare a fost o surpriză plăcută pentru toată lumea (inclusiv pentru cei câţiva cârcotaşi pe care i-am avut la masă)… Culoarea roşie rubinie cu o tentă purpurie strălucitoare place de la prima vedere. Nasul, intens şi proaspăt, are multe fructe de pădure, afine dar şi o subtilă notă condimentată de piper negru. Gustativ avem de-a face cu un vin sec dar plin, cu un atac viguros, datorat taninilor dobândiţi în 9 luni de baricare. Cele 12 luni de învechire la sticlă au reuşit să realizeze un bun echilibru între alcool, aciditate şi notele de vişine, coacăze, lemn dulce şi vanilie. Postgustul este lung şi condimentat cu o vagă iluzie de dulce datorată baricului. Per ansamblu este un vin “rotund”, cu o bună tipicitate de soi şi care propune, la cei 31 de lei pentru o sticlă, un excelent raport calitate/preţ. Tuturor celor care au fost dezamăgiţi de varianta 2006 a acestui vin le dau un singur sfat: să nu mă creadă pe cuvânt până când nu gusta un Castel Bolovanu Cabernet Sauvignon din 2008!

Reţeta lui Costăchel | Carne cu fasole verde

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment