Cum se iroseşte o frumuseţe de criză

 
25 Apr 2013
SHARE :
ETICHETE :
Ieri, am recitit un material publicat anul trecut în revista Capital de către Peter Frank, un business consultant de origine americană. Frank este un fin observator al realităţilor româneşti, locuieşte de câţiva ani buni în Bucureşti şi este căsătorit cu Mihaela, o ieşeancă de-a noastră. Dar să trecem la chestiune. Esenţa mesajului lui Peter Frank este cuprinsă în următorul paragraf, pe care îl citez, într-o variantă prescurtată:
Am intrat şi în multe filiale ale câtorva bănci cu care am avut de-a face. [...] Funcţionarii sunt de-a dreptul nefericiţi. Doamnele care oferă asistenţă arată de obicei obosite şi se grăbesc de parcă ar fi într-o continuă întârziere. Şeful de filială are biroul în spate, nu face nimic şi afişează o morgă ce-ţi spune că este prea important şi prea ocupat ca să se ridice şi să ajute. [...] Nimeni nu e mulţumit, cu atât mai puţin clienţii. Tuturor acestor companii vreau să le spun că, în ciuda a ceea ce le spun firmele de PR şi departamentele de marketing, problema lor nu este că au nevoie de mai mulţi clienţi noi. Mai întâi ar trebui să încerce să-i păstreze pe cei vechi. [...] Dacă şi-au petrecut ultimii câţiva ani plângându-se de lipsa de finanţări pentru a atrage noi clienţi, atunci, da, au irosit o criză foarte bună. Pentru că ce moment poate fi mai potrivit decât o recesiune pentru a te concentra pe problemele interne şi a îmbunătăţi lucrurile cu care ai rămas?
Observaţiile lui Frank m-au izbit prin pertinenţa lor. Mai mult, nu văd o diferenţă esenţială între experienţele lui Peter din domeniul bancar şi cele trăite de mine în relaţia cu mulţi producători de vin din România. Am zis "mulţi" şi nu "toţi", deoarece generalizările, de multe ori, duc discursul în derizoriu. Faţă de realităţile descrise de Peter Frank aş mai adăuga o observaţie personală, care ţine strict de industria românească de vin. În prezent, s-a ajuns la o discrepanţă formidabilă între calitatea vinului şi calitatea actului de vânzare şi marketing. Cu alte cuvinte, efortul producătorilor de a aduce enologi tineri, bine pregătiţi, în cele mai multe cazuri provenind din ţări cu tradiţie, şi-a spus cuvântul. Calitatea vinului românesc, atât cel făcut de români cât şi cel făcut de străini în România, a crescut exponenţial. Din păcate, marea majoritate a acestor producători, extrem de absorbiţi de aspectele tehnice din cramă, nu s-au mai ocupat şi de recrutarea unor oameni de marketing şi de vânzări care să se ridice la standardul impus de însăşi calitatea vinului. În loc de concluzie vă propun să înlocuiţi substantivul "bănci" cu sintagma "producători de vin" şi să recitiţi paragraful de mai sus a lui Peter Frank. Uimitor cât de bine se potriveşte, nu-i aşa? Textul cu pricina îl puteţi găsi, integral şi în engleză, pe blogul personal a lui Peter Frank. În speranţa unor vremuri mai bune, vă urez lectură plăcută!

Merry Crisis by Niels Shoe Meulman

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
  • Catalin says:

    Razvan,
    Nu stiu daca ne va citi cine trebuie. Insist sa iti confirm, sa subliniez pentru cei mai noi aparuti in zona ca, pana si la cei mai open mind producatori, oamenii si programele de concept, promovarea, educarea, marketingul, vanzarea (catre ultima reduta, cumparatorul final) sunt, in cel mai bun caz, tolerati/tolerate. Definitia larga pentru cei care nu fac vinul dar il vand (lucru extrem de important ar spune orice avizat din pietele functionale) este de… “bagatori de seama”.
    Eu as vrea sa fac un simpozion pe tema IWCB, cu reprezentanti din ministere, Garda, ONG-uri, reprezentanti ai producatorilor din sectorul economic dar si din vanzari, specialisti in economie, specialisti in branding si comunicare, ASE-isti, pentru a face o analiza la cum ar trebui sa se construiasca un buget pentru un astfel de Concurs si la ce ar trebui sa asteptam, in sens pozitiv. Ca sa nu ne lamentam, poate iti surade ideea…

  • Răzvan Avram says:

    Cătălin,
    Desigur că îmi surâde ideea… Nu ştiu dacă cele două-trei surâsuri ale noastre vor aduce primăvara, dar în tot cazul poţi conta pe mine 100%!

  • Silviu says:

    Doua-trei surasuri nu au cum sa aduca primavara.
    E nevoie de o masa critica care sa porneasca miscarea.
    Sunt sigur ca aceste surasuri incurajeaza si pe altii mai timizi sa zambeasca.
    Doua-trei surasuri sunt semnul ca se poate si pana ajunge un obicei preluat de marea majoriatate, merita sustinut si laudat.
    Unde mai pui ca surasul e molipsitor.

Add Comment