Escalop de viţel & Cannonau di Sardegna, Sella & Mosca

 
24 Jun 2015
SHARE :

Cannonau di Sardegna 2010, Sella & Mosca

Cannonau este soiul naţional al Sardiniei, el fiind cunoscut în Franţa ca Grenache şi în Spania ca Garnacha. Dacă acest strugure s-a născut pe continent şi apoi a migrat pe insulă sau viceversa, e o dispută pe care doar specialiştii o pot tranşa. Până atunci, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de acest Cannonau 100%, maturat 24 de luni în butoaie mari de stejar, produs la una din cramele de top ale Sardiniei. Culoarea vinului este roşu rubiniu deschis, asemenea unui Pinot Noir. Nasul, foarte expresiv, are fructe roşii de pădure, piele tăbăcită, violete şi tutun. Corpul este delicat, cu taninuri ferme şi cu alcool perfect integrat. Gustul vine cu o combinaţie de prune, piper negru, scorţişoară, cafea şi lemn dulce. Postgustul lung, fructat, puţin ierbos, are o astringenţă elegantă şi lasă note persistente de condimente exotice. Are nevoie de o scurtă oxigenare – 30 de minute în decantor – şi de o temperatură de servire ceva mai joasă – circa 14-16 grade. E un vin extrem de generos cu asocierile gastronomice.

Reţeta lui Costăchel | Escalop de viţel cu sos de soia şi vin

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment