Fasole verde cu ciuperci & Sauvignon Blanc, Edoardo Miroglio

 
24 Apr 2014
SHARE :

Sauvignon Blanc 2012, Edoardo Miroglio

Nova Zagora - un mic orăşel din sud-estul bulgariei - şi-a câştigat o binemeritată notorietate datorită podgoriilor care-l înconjoară. De aici, mai precis din împrejurimile satului Elenovo, provine şi vinul de azi. Avem de-a face cu un Sauvignon Blanc proaspăt, care se exprimă direct, fără fasoane şi ocolişuri. Culoarea, galben deschis cu tentă verzuie, trădează tinereţea vinului. Nasul este reţinut, cu ierburi uscate, flori de soc şi ardei gras. Corpul este delicat, cu o bună aciditate şi cu alcool bine integrat. Gustativ, predomină fructele tropicale, caisele verzi şi merele pârguite. Postgustul este mediu, cu accente minerale şi note pronunţat amărui pe final. Un vin de conversaţie, lejer, de cursă lungă.

Reţeta lui Costăchel | Fasole verde cu ciuperci şi smântână la cuptor

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment