Hamburger umplut cu brânză & Carmenere, Cono Sur

 
2 Mar 2011
SHARE :

Carmenere 2010, Cono Sur

Dacă reţeta lui Costăchel face parte dintr-o categorie de mâncăruri pe care aş îndrăzni să le denumesc “fast-food răspopit”, atunci cred că-i putem alătura cu succes un vin din categoria “fast-wine”. Este vorba despre un Carmenere 2010 care vine tocmai din Chile, de la producătorul Cono Sur. Să nu care cumva să vă gândiţi că există o conotaţie negativă în apelativul “fast-wine”! Din contra… avem aici un exemplu de vin fără pretenţii, impecabil vinificat, care ar trebui să devină obiect de studiu la orice facultate de profil. Dar destul cu povestitul… Să trecem la treabă! Turnăm vinul în pahare şi primul lucru pe care îl remarcăm este culoarea roşu închis şi bordura violet. Nasul vinului are multe prune dar şi o notă de “cerneală tipografică”. Gustativ ne copleşesc vişinele supracoapte şi coacăzele. Corpul are o structură complexă care se sprijină pe cele 12.5% volume alcool, pe taninii catifelaţi dar şi pe micul rest de zahăr bine ticluit. Postgustul este lung cu note condimentate. Pur şi simplu nu i se poate reproşa nimic acestui vin… nici măcar preţul de 29 de lei pentru o sticlă!

Reţeta lui Costăchel | Hamburger umplut cu brânză verde

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment