Muşchi Wellington & Origini Fetească Neagră

 
15 Dec 2010
SHARE :

Origini Fetească Neagră 2007, Budureasca

Dacă reţeta lui Costăchel ne demonstrează că muşchiul de vită este campionul cărnurilor roşii, vinul recomandat astăzi ne va reaminti că Feteasca Neagră este regina neîncoronată a soiurilor roşii româneşti. Am hotărât să vă propun o Fetească Neagră fiindcă, în primul rând, este o alegere perfectă pentru muşchiul Wellington, iar în al doilea rând vreau să pledez pentru un vin care, după părerea mea, a fost nedreptăţit anul acesta de către critici: Origini Fetească Neagră 2007 de la crama Budureasca. Acest vin l-am degustat de curând, împreună cu alte 7 etichete de la Budureasca, chiar alături de maestrul Costăchel şi am convenit de comun acord că “e o Fetească Neagră aşa cum ar trebui să fie” şi că îl putem considera cel mai reuşit vin roşu al acestui producător din Dealu Mare. Am întors vinul “pe toate părţile” şi nu am înţeles de ce a fost atât de modest apreciat de către “specialişti”. Dar să trecem la treabă şi să turnăm în pahare Origini Fetească Neagră 2007. Este un vin roşu sec, realizat din Fetească Neagră 100%, cu 13,5% volume alcool, maturat 12 luni în sticlă şi care mai are măcar vre-o 5 ani potenţial de învechire. O recomandare: înainte de servire ar trebui obligatoriu aerat în decantor 30-40 de minute la 16-18 grade pentru a-şi demonstra toate valenţele. Culoarea este roşu rubiniu închis, nasul este spectaculos, cu note de fructe de pădure şi cireşe negre, corpul este robust etalând o întreagă paletă de fructe roşii din care ies în evidenţă cireşele negre, zmeura şi coacăzele. Postgustul este mediu spre lung cu note de piele şi ceva lactate. Sunt convins că dacă vom pune la păstrare această Fetească Neagră încă vre-o 2-3 ani taninii care acum sunt un pic cam agresivi se vor rotunji şi se vor integra perfect în corpul altfel foarte echilibrat al vinului. În concluzie, chiar cred că oenologul britanic de la Budureasca, Stephen Donnelly, a reuşit să valorifice cu multă iscusinţă aceasta Feteasca Neagră de Dealu Mare. Preţul unei sticle este de 44 de lei, iar eu v-aş recomanda s-o păstraţi încă vre-o 5 ani în vinotecă.

Reţeta lui Costăchel | Muşchi Wellington

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment