Pâine umplută & Fiano di Avellino 2015, Vesevo

 
6 Jul 2016
SHARE :

Fiano di Avellino 2015, Vesevo

Vinurile albe din sudul Italiei sunt, de multe ori, prea uşor trecute cu vederea în favoarea celor roşii. Aş încerca azi să repar, măcar în parte, această mică nedreptate, recomandându-vă călduros acest Fiano di Avellino din regiunea Campania. Vesevo are de toate: arome intense, mineralitate pronunţată dar şi o bună aciditate. Culoarea este galben pal, iar nasul, elegant, vine cu flori albe de câmp şi alune prăjite. Gustul este de o prospeţime remarcabilă, cu gutuie coaptă, lime şi note condimentate. Postgustul este dulce acrişor, lăsând senzaţii de fagure de miere şi coajă de portocală. Un vin solar, care îmi reaminteşte că se apropie vacanţa de vară.

Reţeta lui Costăchel | Pâine umplută cu urdă, şuncă, dovlecei şi ardei graşi

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment