Penne cu spumă de praz & Spumant Cuvee d’Oro

 
18 Jan 2012
SHARE :

Spumant Cuvee d’Oro, Vinarte

Astăzi, la reţeta de paste propusă de Costăchel, am să vă recomand un spumant în stil italienesc. La realizarea lui au participat, în părţi mai mult sau mai puţin egale, Vinarte şi Angelli. Strugurii provin din podgoriile Vinarte iar vinificarea şi îmbutelierea o face Angelli. În acest punct al naraţiunii, am să-i rog pe cititorii mai distraţi să nu confunde numele Cuvee d’Oro cu celebrul (din păcate) distilat Cava d’Oro. Regretabilă confuzie! Dar, să revenim la oile noastre… Forţând puţin limitele semantice, am putea denumi acest spumant ca fiind un “Prosecco Blanc de Noirs”. În fapt, Cuvee d’Oro e obţinut prin metoda Charmat (fermentare secundară în tancuri de inox a vinului liniştit) din Merlot şi Pinot Noir, ambele soiuri fiind vinificate în alb. Şi acum, să trecem la proba practică. Răcim bine sticla, o deschidem cu un zgomot discret şi turnăm spumantul în pahare… Culoarea este galben pal cu o tentă arămie. Perlarea este intensă la început iar după 5 minute devine mai fină. Nasul este ierbos, cu note de pelin şi brusture. Gustul este sec, predomină nucile, mierea şi fructele exotice, totul învăluit în fine note amărui vegetale. Corpul, rotund şi onctuos, are iniţial caracteristici fructate dar evoluează în pahar spre o mineralitate discretă sugerându-ne o vagă iluzie de dulce. Postgustul este proaspăt, cu aromă de drojdie de pâine, miere şi o plăcuţă senzaţie dulce-amăruie. Pretul de 50 de lei pentru o sticlă nu este neapărat mic, dar el exprimă, cel mai probabil, lipsa unui competitor serios în piaţa româneasca de spumante.

Reţeta lui Costăchel | Penne cu spumă de praz şi şuncă presată

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment