Recaş vs Tohani: cramă contra cramă

 
5 Nov 2016
SHARE :

A trecut mai bine de o lună de la un incident de PR, aparent minor, din lumea autohtonă a vinului, ale cărui semnificaţii sunt, însă, ceva mai ample. Intriga s-a desfăşurat pe Facebook, iar protagoniştii au fost Domeniile Tohani şi Cramele Recaş. Faptele nu mai reprezintă un secret pentru nimeni, dar cred că ele merită recapitulate, tocmai pentru a putea trage câteva concluzii, la rece.

Pe 28 septembrie 2016, responsabilii cu marketingul şi comunicarea de la Domeniile Tohani lansează, pe pagina de Facebook Moşia de la Tohani, următorul slogan: “Consumat şi foarte apreciat de elitele europene, precum Francois Hollande, Preşedintele Franţei, Apogeum-Fetească Neagră, confirmă că este cel mai bun vin roşu din România”.

Câteva ore mai târziu, pe pagina de Facebook Cramele Recaş, apare următoarea replică: “Felicitări Apogeum Fetească Neagră pentru obţinerea autoproclamatului titlu de “cel mai bun vin din România”. Din partea Solo Quinta 2010, deţinătorul Marii Medalii de Aur la Vinalies Internationales de Paris 2011 şi primul vin degustat de Francois Hollande în România”.

A doua zi, pe 29 septembrie 2016, cei de la Domeniile Tohani simt nevoia unui follow-up şi plusează, tot pe Facebook, cu sloganul din ziua precedentă, discret modificat, inclusiv cu o frumoasă virgulă între subiect şi predicat: “Consumat şi foarte apreciat de elitele europene, precum Francois Hollande, Preşedintele Franţei, Apogeum-Fetească Neagră, este printre cele mai bune vinuri roşii din România”.

Nu trec decât câteva ore şi Cramele Recaş punctează cu următorul mesaj, pe pagina lor de Facebook, dorind probabil să aibă ultimul cuvânt: “Salut intrarea Apogeum Fetească Neagră în clubul celor mai bune vinuri roşii din România! Cuvee Uberland, membru al clubului din 2008”.

Desigur, în bunul spirit românesc de băşcălie, tot pe Facebook, nu întârzie să apară şi parodii după textele de mai sus, unele chiar foarte reuşite, cum ar fi acesta: “Felicitări Apogeum Fetească Neagră pentru autoproclamatul “cel mai bun vin al României”! Felicitări Solo Quinta pentru Marea Medalie de Aur luată la Paris în 2011 (i.E.n.)! Din partea Premiat, vinul preferat al lui Ilie de la sculărie şi cel mai băut vin al României!”.

Concluzii?

Prima ar fi extrem de simplă: întâmplarea asta ar trebui să apară în toate manualele de marketing, comunicare şi PR la capitolul “cum nu trebuie făcută o campanie de comunicare şi marketing” şi “cum se tratează greşit o criză de PR”.

A două ar fi extrem de dureroasă: degeaba se plâng unii producători de vin din România că piaţa autohtonă este imatură şi nepregătită pentru produsele lor, când ei înşişi, în demersurile lor de comunicare, se comportă absolut imatur.

Nu în ultimul rând, se observă apetenţa departamentelor de marketing pentru discursuri de tip “întrecere socialistă” (cum bine remarca cineva): “al meu e cel mai bun”, “al meu e primul”, “al meu are medalie”. Retorica rudimentară a acestor sloganuri denotă că, în unele zone din industria românescă de vin, marketingul a rămas cu mult în urma calităţii vinurilor.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment