Salată de cartofi cu spanac & Fetească Regală, Ştirbey

 
8 Jun 2011
SHARE :

Prince Ştirbey Fetească Regală 2009, Agricola Ştirbey

Anul acesta, ca şi anul trecut, am petrecut sărbătoarea de 1 mai la muncă. Adică am fost într-o vizită de lucru la crama Ştirbey din Drăgăşani unde am degustat, în avanpremieră, un vin spumant din Fetească Regală. Vinul a fost degorjat, său decapitat dacă preferaţi, cu o grijă mai degrabă paternă, de către însuşi Oliver Bauer, enologul cramei Ştirbey şi servit nenumăraţilor oaspeţi prezenţi. Dar să oprim puţin naraţiunea… Probabil veţi întreba care e legătura dintre vinul pe care vreau să-l recomand azi – Feteasca Regală Prince Ştirbey – şi spumantul mai sus menţionat. Poate n-o să mă credeţi, dar prima dată când am gustat Feteasca Regală (varianta liniştită) am avut un mic sentiment de neîmplinire: aciditatea era puţin prea mare pe gustul meu… Mi-aş fi dorit… Adevărul e că nu ştiam ce mi-aş fi dorit să fie altfel la acest vin! Însă, în clipa în care am gustat spumantul din Fetească Regală am înţeles: mi-aş fi dorit ca Feteasca Regală Prince Ştirbey să fie un spumant şi nu un vin liniştit! În prezent, spumantul din Fetească Regală este într-o fază intermediară de evoluţie aşa că promit să vorbim despre el când va fi gata. Între timp, ne vom alina dorul cu Feteasca Regală (liniştită) din 2009. Culoarea este galben pai cu reflexii verzui. Nasul, ierbos dar şi floral, are note de miere şi muşeţel. Corpul robust, cu aciditate ridicată şi textură cremoasa dar elegantă, mă duce cu gândul (precum am mai spus) la un spumant. Gustul este fructat dar şi mineral cu note de fagure de miere şi soc. Postgustul lung lasă o impresie de prospeţime şi o subtilă notă amăruie. Excelent vin pentru 31 de lei/sticla, raportul bun între preţ şi calitate fiind o constantă la Crama Ştirbey.

Reţeta lui Costăchel | Salată de cartofi cu spanac

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
Add Comment