Varză a la Cluj & Agiorgitiko, Lafazanis

 
28 Sep 2011
SHARE :
ETICHETE : , ,

Agiorgitiko 2010, Lafazanis

E foarte adevărat că la reţeta de “sarmale răsturnate” propusă de Costăchel s-ar potrivi de minune un vin roşu cu tanini moi. Am avut de ales între un Pinot Noir, o Băbească Neagră şi un Agiorgitiko. Cum şi în Grecia criza e în toi, m-am gândit ca, în semn de încurajare pentru viticultorii eleni, să aleg un Agiorgitiko. Soi roşu originar din regiunea Nemea (nord-estul Peloponezului), cunoscut şi sub denumirea de Mavro Nemeas sau Sf. Gheorghe, Agiorgitiko este un strugure foarte versatil, din care se pot obţine atât vinuri delicate cât şi puternic taninoase – funcţie de terroir şi de tipul de vinificare. Pentru exemplificare vă propun un Agiorgitiko 2010, produs de Lafazanis Winery din Nemea, un vin tânăr, nebaricat, cu un conţinut de alcool de 12%. Nu mă pot abţine să nu remarc (şi să salut în acelaşi timp) stilul cu totul aparte de vinificare al grecilor: o concentraţie moderată de alcool şi maturare fără lemn. Dar, să revenim la vinul nostru, pe care-l vom răci un pic, cam pe la 15-16 grade, şi-l vom turna în pahare. Culoarea este roşu rubiniu, lichidul formând o bordură violetă pe pahar. Nasul are multe fructe roşii plus ceva note vegetale. Gustativ avem de-a face cu un vin sec dar foarte fructat, cu o textură bogată şi catifelată, notele predominante fiind cele de vişine, coacăze şi prune. Ca impresie generală vinul este proaspăt, echilibrat şi armonios, cu o bună aciditate care-i dă vioiciune dar şi potenţial de învechire. Postgustul este lung şi ne lasă tonuri vegetal-condimentate. Preţul de 33 de lei pentru o sticlă reflectă în mod corect calitatea vinului dar şi tipicitatea soiului. Altfel spus e un Agiorgitiko “ca la carte”.

Reţeta lui Costăchel | Varză a la Cluj

Dacă ţi-a plăcut acest articol, « abonează-te la newsletter »
Înainte de a te abona, « vezi arhiva de corespondenţă »

 
  • Mihai says:

    Hehe, varza clujasca adevarata (cum o numea regretatul R.A. Roman – cea pusa in 3 straturi si coapta in cratita de fonta, pana se prinde la fund) merge cel mai bine la noi cu un Riesling sec de Blaj (din cel sasesc, daca se mai gaseste) sau cu o Feteasca de Lechinta. Dintre cele rosii, s-ar imprieteni cu un Burgund de Minis.

  • Paharnicul says:

    Sigur ca s-ar imprieteni cu un Burgund – ca doar e fratele mai mic al unui Pinot Noir! Cat despre alaturarea cu un Riesling sec, permite-mi sa am indoieli…

Add Comment